sâmbătă, 15 mai 2010

Politicienii - între slujire şi conducere


Probabil orice popor îşi doreşte conducători care să îl slujească cu devotament şi responsabilitate. Dar, din păcate(!), puţini pun deasupra intereselor personale sau de grup interesul real al ţării sau a comunităţii pe care ar trebui să o slujească. Ar fi însă  prea simplu să aruncăm pisica moartă în ograda lor, să îi învinuim de toate relele. Dacă ar fi să analizăm cinstit, ce motive ar putea să îi determine să acţioneze cinstit şi altruist? În afara credinţei religioase, care îi poate face să se simtă membri responsabili al comunităţii, nu există motive să renunţe la interesul personal. Doar în măsura în care un politician îşi asumă destinul comun poate servi cu devotament, altfel va fi cu gândul la confraţi numai când va avea nevoie de voturile lor. Ei pleacă dintre noi, ne declarăm creştini (oameni comunitari, cu iubire reciprocă) peste 95 %, dar grijile noastre au legătură cu creştinismul?
Responsabilitatea este o atitudine „regală”. Omul trebuie să îşi aleagă atent destinul şi actele sale, să iasă din impersonal, ca să fie responsabil. În lume, el face ceea ce se face de obicei - încearcă să se căpătuiască, să îşi sprijine prietenii şi cu ei să câştige cât mai multă putere, etc.. Aici poate dori doar să se folosească de alţii conducând şi manipulând, nu să îi servească. Trebuie să iasă din obiceiurile lumii ca să dorească a sluji onest altora pentru banii primiţi.
Oamenii avizaţi îşi aleg la vot slujitori - reprezentanţi şi manageri cât mai responsabili, pricepuţi în gestionarea finanţelor, a proiectelor comune şi a comportamentului politic al ţării/comunităţii. Cetăţeanul decide deoarece politicienii sunt retribuiţi din fondurile comune, din banul luat oamenilor. Votul este un act în care contractantul este cetăţeanul.
Patronul îşi evaluează  atent managerii. Dacă e patron bun nu îngrădeşte deciziile lor, iar la evaluare ţine cont de contextul în care se mişcă firma. Pe o perioadă de criză, producţie şi consum scăzut, nu va cere profit mare. Nu se grăbeşte cu concluziile şi să demită managerul căci în contract sunt prevăzute costuri mari dacă o face înainte de termen.
Dar când se crede mai deştept se implică în deciziile lor şi nu îi lasă să facă treabă (vedem asta în fotbal, unde antrenorii unor cluburi „nu pot fi” niciodată mai deştepţi decât patronul lor). Aşa cred şi majoritatea românilor, că ştiu mai bine decât cei aflaţi la guvernare cum trebuie condusă ţara, fără a avea habar de multiplele determinări ale actului de a guverna. Mulţi ştiu „foarte bine” dar nu pot gestiona nici propria familie sau propriul destin.
Dar majoritatea cetăţenilor îşi doresc conducători. Le pasează responsabilitatea apoi strigă după ei că nu conduc bine. Sau, pentru că ei vor alţi conducători, se revoltă permanent împotriva voinţei majorităţii. Aşa ajungem să ne luptăm între noi, iar cei aleşi fac treabă cum cred ei că este mai bine (pentru ei sau pentru noi, depinde de dorinţa/responsabilitatea asumată).
La noi în politică dorinţa de bază este să pui mâna pe pâine şi cuţit, să conduci toate mişcările. Singurul pe care l-am auzit repetând cu insistenţă că demnitarul trebuie să slujească cetăţeanului este actualul premier. Nu ştiu dacă afirmaţia a fost doar un slogan electoral sau chiar crede ce spune. Şi în cazul în care crede, e greu să scape de „beţia puterii”, cu mâna pe ea oricine poate uita de unde, şi cu ce gânduri a plecat. Pe de altă parte nu e singur, şi degeaba doreşte asta, dacă sunt colegi de cabinet cu altă viziune.
Este de dorit să fim observatori „apolitici”, cinstiţi şi detaşaţi, nu orbiţi de dorinţa de a oferi ciolanul simpatizanţilor noştri, sau de o ură inexplicabilă faţă de alţi compatrioţi. Presa are acest rol (dar are şi ea interese adesea), organele statului s-au sesizat tocmai când era „prea de tot” ceea ce ea dezvăluia. Dezvăluire nu înseamnă să tot repeţi sloganul cu flota şi de ameninţarea roşie ilesciană, ori a mogulilor, ci să arăţi clar inconsecvenţa, minciuna, cum se fură ori se face trafic de influenţă azi, etc.. Împroşcându-ne unii pe alţii cu invective nu rezolvăm nimic. Mai util este să fim cu ochii pe putere şi pe opoziţie, căci în ce fac se vede responsabilitatea lor. Trebuie să ne ajutăm reciproc ca să devenim „angajatori” profesionişti.
Problema responsabilităţii nu este doar a lor ci mai ales a noastră. Cinstit ar fi ca omul să nu ceară mai multă responsabilitate aleşilor decât are el când votează şi în tot ce face. E uşor să le ceri să fie mai creştini (responsabili faţă de destinul comunităţii) decât eşti tu însuţi, dar nu este corect. Dacă vrei să nu ţi se râdă în faţă trebuie să fii mai bun ca ei. Iar dacă mandatezi un om/o echipă, e bine ca numai la termen sau în cazuri grave să îl/o îndepărtezi. Altfel facem jocuri scumpe şi fără rost (precum suspendarea preşedintelui ori paralizarea guvernului) şi vom fi ca o grupare cu antrenori contestaţi şi jucători debusolaţi, incapabili de performanţă.
Ioan Vlaşin
Publicat pe ziare.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu