Un om care este vertical nu doar că este capabil să asculte
criticile, ba chiar ţine cont de ele. De multe ori alţii sunt cei care îi
trezesc conştiinţa şi nu se supără pentru asta, deoarece este conştient de
propriile limite, de incapacitatea oricărui om de a se dezvolta fără ajutorul
semenilor. La fel şi cu un partid, este viu dacă îşi dezvoltă o conştiinţă.
Ceea ce m-a uimit în ultimul timp a fost trezirea
conştiinţei în PD-L. Fapte precum acceptarea (auto)criticii dure a d-nei Monica
Macovei şi a altor voci din PD-L, a cererilor de a nu amesteca afacerile cu
funcţia venite de la d-na Udrea şi dl. Băsescu, par să indice că a apărut
conştiinţa PD-Lului. Poate fi vorba de conştiinţă la un partid când oameni cu
conştiinţă din el pot vorbi fără reţineri, fără frica de a fi îndepărtaţi sau
marginalizaţi ca urmare a disciplinei de partid. Mai mult, ei pot chiar spera
că se schimbă ceva un partid ca urmare a intervenţiei lor. Această conştiinţă
se exprimă fără frică în mediul public şi acţionează asupra partidului ca un
semnal de alarmă, ca o invitaţie la respectarea unor principii şi a bunului
simţ, fără de care obrazul membrilor de partid se poate îngroşa prea mult ca să
mai fie respectat.
Reacţia d-lui Ponta de la PSD la afirmaţia lui d-lui Mitrea (de
care se va despărţi dacă nu înţelege politica PSD) este însă una anti-conştiinţă.
Este scuzabilă, la tinereţea politică a d-lui Ponta, care nu a câştigat bătălii
serioase, ci a fost oarecum împins în faţă. Chiar dacă d-l Mitrea nu ar fi o
conştiinţă tocmai curată, şi poate nici nu era interesat să cureţe ceva în
partid, ameninţarea indică clar amatorilor că nici nu e indicat să încerce să
gândească singuri, cu atât mai puţin să critice.
Un partid care este destul de puternic, de bine legat, cu
personalităţi hotărâte, nu se teme să evolueze şi să accepte critica. Curajul
de a avea o opinie diferită, de a chema în mediul public colegii la respectarea
unor principii, mai ales atunci când în interior s-ar putea să vorbeşti singur,
este o calitate a membrilor unui partid care îi face preţioşi pentru un el, nu
indezirabili. Un laolaltă autentic nu are la bază idealuri, preocupări sau interese
comune, ci starea de hotărâre întru ceva bun a persoanelor se adună împreună.
Un partid este trădat de fiecare membru care, protejat de umbrela lui, îşi
rezolvă probleme personale sau interese mărunte de grup. Este întărit de cei
care au curajul de a avea conştiinţă şi de a chema şi pe colegii lui la
aceasta, care respectă cetăţenii şi cer să facă şi ceilalţi la fel. Ei sunt
asemenea acelor membri ale comunităţilor de animale sau oameni care au rostul
de a avertiza asupra primejdiilor. Fără ei însăşi comunitatea (partidul) este
pusă în pericol.
Nici pentru om conştiinţa nu este întotdeauna uşor de
suportat. Cu atât mai greu este pentru un partid. Însă a fi deschis faţă de
ceilalţi şi a te dedica exclusiv sarcinii pe care ţi-o asumi în calitate de
membru al unei comunităţi, sunt condiţii fără de care nu poţi păstra acea
calitate. Conştiinţele din partid sunt incomode, probabil nu prea iubite de
colegi, pentru că le reamintesc mereu că politica şi partidele nu au alt rost
decât slujirea comunităţii. Ele trebuie respectate şi promovate, nu
marginalizate căci ele ţin legătura cu electoratul, doar ele îl pot aduce mai
aproape.
Practic conştiinţa unui partid este cea care poate să îi
asigure supravieţuirea. Prezenţa ei, şi mai ales reacţia partidului la
conştiinţa sa, este cea care contează în ochii electoratului care gândeşte. Mai
există încă electorat care poate fi păcălit, dar procentual scade încet, încet.
Viitorul este a partidelor cu conştiinţă, care şi ascultă de ea. Comunicarea
între români este tot mai puternică, presa începe să se dezmeticească şi nu se
uită la culoarea politică. Sunt prea mulţi cetăţeni cu conştiinţă, care văd ce
fac actorii de pe scena politică şi nu mai vor să tacă. Sunt sătui să asculte
minciuni ori să ierte incompetenţa şi furtul. Deci singura şansă reală a
partidelor este să aibă o conştiinţă mai puternică decât disciplina de partid
şi interesul de grup, altfel vor fi trădate chiar şi de propriul electorat. Iar
conştiinţa să le se spună mereu că a face politică înseamnă a sluji cu
răspundere (conştiinţă) nu a te înfrupta cu prietenii din averea statului.
Că este posibil să existe aşa ceva începe să ne arate
realitatea. O apariţie destul de firavă, dar care ar putea să supravieţuiască
şi să se întărească dacă partidul în care apare va fi destul de puternic. Sau
ar putea să dispară dacă legăturile de bază din partid au la bază interesul şi
nu cu competenţa, slujirea şi conştiinţa, dacă mai tare este preocuparea decât
hotărârea (luate în sens filozofic).
Aparut pe ziare.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu