Am citit cu
atenţie articolul d-lui Dan Ungureanu (pe ziare.com), în care se întreba
încotro o ia învăţământul românesc. După prezentarea unei situaţii alarmante,
întâlnită în experienţa didactică, sânt deduse posibilele cauze ale acesteia. Dacă
în ceea ce priveşte starea de fapt, în special pregătirea destul de slabă a
elevilor şi a studenţilor, sunt de acord că ar putea fi mult mai bună, la
concluzii şi cauze avem mai puţine puncte comune.
Evident că
goana după bani a universităţilor şi a profesorilor care predau acolo a dus la
scăderea calităţii. Diplomele nu mai sunt aşa greu de obţinut ca atunci când
erau mai puţine locuri. Nu mă pot pronunţa în privinţa universităţilor, e
problema lor să găsească mijloacele prin care să ajungă mai sus în top. Studenţii
nu pot fi mai slabi decât au fost ei când erau elevi la liceu. Este explicabil
ca la un număr mai mare de studenţi calitatea să fie mai slabă. În ansamblu
însă, nu cred că învăţământul este mai slab ca atunci, se fac eforturi pentru
creşterea rezultatelor, doar că este mai evidentă zona de mijloc a pregătirii.
Vârfurile vor fi bune cât e lumea şi pământul, vedem şi astăzi mulţi elevi care
învaţă foarte mult şi au rezultate bune. Ei nu au nevoie de prea mare ajutor de
la profesori, înţeleg uşor şi le place ce fac.
În
învăţământul preuniversitar altele sunt problemele, nu cele semnalate. Centrarea
pe competenţe este firească, degeaba ai cunoştinţe dacă nu ştii să lucrezi cu
ele, formarea lor presupune şi dobândirea cunoştinţelor. Nici măcar discipline
precum istoria sau geografia nu sunt mulţimi de cunoştinţe. Ele au rost dacă
poţi învăţa ceva din ele. De exemplu competenţa de a analiza cum reuşesc
oamenii să se descurce în condiţii vitrege, sau chiar la 20 m sub nivelul mării,
se formează la geografie. Din istorie poţi vedea ce îi determină pe oameni să
aibă anumite comportamente, care era condiţia omului de-a lungul timpului, ce
înseamnă imperialism şi de ce nu moare niciodată. Ce greşeli nu iartă popoarele
şi cum spiritul de turmă bine controlat de un lider priceput, poate conduce la
milioane de crime.
Să nu uităm că
după ’90 situaţia s-a schimbat
radical. Dacă înainte nu aveai altceva mai bun de făcut decât să citeşti o
carte, astăzi sunt sute de programe TV care se luptă pentru audienţă, aproape
în fiecare casă este ispita Internetului, a calculatorului şi a unor jocuri
frumoase, de toate felurile, cum noi nici nu ne puteam imagina când eram
tineri. Este firesc ca măcar o bună parte dintre tineri să fie atraşi şi să le
cedeze din timpul lor. Proiectăm asupra prezentului, ca să îl judecăm, o
imagine a trecutului nu tocmai completă. Poate la liceele bune, ca şi astăzi
erau elevii aceia valoroşi, cu care aveai ce povesti. Dar şi atunci erau licee mai
slabe, unde altele erau preocupările de bază. Excepţiile semnalate sunt rare,
sau vin din vremuri când doar cei foarte buni făceau liceul.
Ce poate face azi
un profesor în concurenţă cu media, cum poate fi mai atractiv ca ea? Părinţi
mulţi vin la şcoală şi spun că nu mai au ce face cu copilul lor. Se poate face
ascultat profesorul, când părintele nu are succes? Au ajuns copiii mai
pricepuţi la relaţii interumane şi iau tot ce vreau şi de la părinţi şi de la
profesori. Folosesc pentru a convinge toate armele din dotare, de la plâns, linguşeală
şi exploatarea punctelor slabe până la ameninţare. Cei care ar trebui să facă
educaţie sunt astfel destul de bine „dresaţi”.
Există însă şi
excepţii, profesorii care rămân umani, relaţionali, vii, suficient de
inteligenţi ca să nu se lase controlaţi şi atât de iubitori încât îi doare
inima să lase elevii să plece de la ei neîmbogăţiţi. Dacă am face o adevărată
educaţie profesorilor, ajutându-i, de exemplu, să recunoască şi să aplice
legile învăţării, pe care le prezintă Bruce Wilkinson, în locul teoriilor fără
rost, ar fi şanse ca numărul profesorilor buni să crească. Înainte aveau
rezultate satisfăcătoare şi cu profesori mediocrii, astăzi este mult mai
dificil. Degeaba au intenţii bune, chiar iubire pentru copii, dacă aceştia le
scapă printre degete.
Dar poate aşa
ne dorim să stea lucrurile ca societate. De aceea pentru cea mai dificilă
meserie, aceea de profesor, investim cel mai puţin efort. Cu un modul
pedagogic, la care suma orelor nu depăşeşte durata unui semestru, mergem între
tineri inteligenţi şi cu experienţă de relaţionare destul de multă. Pentru a
învăţa un lucru concret, de exemplu o specializare politehnică, sau tainele
limbii şi literaturii, se studiază ani şi ani, dar pentru învăţa cum să înveţi
pe alţii nu se consumă, adunat, nici jumătate de an. Nu este clar profesorului
ce poziţie ontologică ar trebui să adopte; cum poate avea putere şi influenţă
bună? Cum poate conduce tinerii, îi mai poate învăţa? Nostalgia după
învăţământul trecutului şi metodele lui nu rezolvă problema prezentului, este
nevoie de profesionalism şi de grijă autentică pentru tineri.
De părinţi nu
ne ocupăm deloc, îi lăsăm să se descurce cum pot, iar rezultatele se văd - tot
mai multe probleme. Cultivăm individualismul şi uităm că părinţii nu mai au
timp de copii, în goana lor după mijloace de subzistenţă, dar şi după lucruri
şi plăceri fără folos.
Obiceiul
nostru este să facem multă politică şi puţină treabă. Vedem răul, îl condamnăm,
dar nu îl înlocuim. Mereu alţii sunt de vină şi sistemul e prost. Dar nu aducem
soluţii, nu ne schimbăm nici măcar noi atitudinea. Ar trebui adoptată acea
atitudine neduplicitară care îi cere omului să fie el însăşi schimbarea pe care
o doreşte în lume. Să fie hotărât întru bine şi să nu renunţe, chiar dacă nu
este uşor. Pe cât de mult ne dorim schimbarea, atât vom face pentru ea. Altfel
vom fi precum geografii de birou din „Micul Prinţ”, care nu vor decât să pună
pe alţii la treabă, iar ei să conducă şi să adune rezultatele. Din păcate asta
fac şi mulţi părinţi, au pretenţii să facă profesorii mai mult decât fac ei
pentru copiii lor. Sunt sigur că dacă şi unii şi alţii vor fi mai bine educaţi,
dacă vor colabora mai bine, vor avea mai mult succes în bătălia cu lumea pentru
a oferi copiilor un destin mai bun.
Încă
privim destul de superficial lucrurile… Ca să vă faceţi o idee despre
complexitatea problemei, vizitaţi www.neweducation.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu