joi, 25 februarie 2010

Peste 2000 de vizitatori în jumătate de an

Deși este foarte tînăr site-ul http://www.neweducation.ro a fost vizitat de mai bine de 2000 de vizitatori în aproximativ 6 luni de cînd se contorizează accesul. A primit numeroase aprecieri pozitive și se îmbogățește cu fiecare lună.
Aplicația AMICUS creată pentru a gestiona informațiile complexe din unitățile școlare ar putea reprezenta unul din cele mai puternice instrumente cu care ar putea fi mișcat spre performanță învățământul deoarece face legătura între părinți și școală și între note și competențe.
Detalii  pe forumul http://forum.neweducation.ro.

marți, 2 iunie 2009


Site-ul NEw EDucation a fost publicat la adresa www.neweducation.ro.

Aici pot fi găsite informaţii diverse, de la dezvoltarea personală până la spiritualitatea practică, cu insistenţă pe sistemul educativ şi educaţia pe care trebuie să o facă părinţii.

Sunt postate fragmente din autori importanţi: Daniel Goleman, Marshall Rosenberg, Augusto Cury, Bruce Wilkinson, Martin Buber, Scott M. Peck, Ross Campbell, etc. care au multă experienţă în domeniul interacţiunii interumane. Au fost selectaţi îndeosebi cei care promovează respectul deplin faţă de fiinţa umană, o cultură a parteneriatului sau care prezintă analize clare ale faptului că modul în care ne înscriem în relaţii este probabil cel mai important factor al succesului social, dar şi al echilibrului şi sănătăţii individuale.

Între cărţile din care se aduc citate menţionez: Inteligenţa emoţională, Inteligenţa socială, Comunicarea nonviolentă, Adevărata educaţie, Educaţia prin Iubire, Părinţi străluciţi Profesori fascinanţi, Cele 7 legi ale învăţării, Drumul către tine însuţi, Eu-Tu, etc.

O secţiune cu imagini vă prezintă câteva din ideile reţinute din aceste cărţi sub formă grafică. 

În secţiunea video sunt filmululeţe care se pot constitui într-o bună introducere la subiectele abordate.

Designul este unul modern şi foarte uşor de parcurs, cu multe posibilităţi de personalizare.

Sigur, nimic nu e perfect, cu atât mai puţin când se naşte, dar dincolo de 10, 15 sau chiar 50% nemulţumire există restul de 50, 85, sau 90% ofertă pozitivă,care poate fi luată în considerare.

Vă invităm să ne fiţi oaspeţi şi să participaţi activ la promovarea unei noi educaţii, cu o altă filozofie, inclusiv prin comentarii pe acest blog.

joi, 2 aprilie 2009

Bun Venit!

Acest blog este deschis în legătură cu site-ul neweducation.ro, aflat momentan în construcţie, pentru a permite o discuţie mai extinsă asupra ideilor ce vor fi expuse pe site.
Sper ca până la 1 Iunie să apară şi site-ul.