vineri, 25 iunie 2010

Învăţământul românesc – între voinţă şi putinţă


Am citit cu atenţie articolul d-lui Dan Ungureanu (pe ziare.com), în care se întreba încotro o ia învăţământul românesc. După prezentarea unei situaţii alarmante, întâlnită în experienţa didactică, sânt deduse posibilele cauze ale acesteia. Dacă în ceea ce priveşte starea de fapt, în special pregătirea destul de slabă a elevilor şi a studenţilor, sunt de acord că ar putea fi mult mai bună, la concluzii şi cauze avem mai puţine puncte comune.
Evident că goana după bani a universităţilor şi a profesorilor care predau acolo a dus la scăderea calităţii. Diplomele nu mai sunt aşa greu de obţinut ca atunci când erau mai puţine locuri. Nu mă pot pronunţa în privinţa universităţilor, e problema lor să găsească mijloacele prin care să ajungă mai sus în top. Studenţii nu pot fi mai slabi decât au fost ei când erau elevi la liceu. Este explicabil ca la un număr mai mare de studenţi calitatea să fie mai slabă. În ansamblu însă, nu cred că învăţământul este mai slab ca atunci, se fac eforturi pentru creşterea rezultatelor, doar că este mai evidentă zona de mijloc a pregătirii. Vârfurile vor fi bune cât e lumea şi pământul, vedem şi astăzi mulţi elevi care învaţă foarte mult şi au rezultate bune. Ei nu au nevoie de prea mare ajutor de la profesori, înţeleg uşor şi le place ce fac.
În învăţământul preuniversitar altele sunt problemele, nu cele semnalate. Centrarea pe competenţe este firească, degeaba ai cunoştinţe dacă nu ştii să lucrezi cu ele, formarea lor presupune şi dobândirea cunoştinţelor. Nici măcar discipline precum istoria sau geografia nu sunt mulţimi de cunoştinţe. Ele au rost dacă poţi învăţa ceva din ele. De exemplu competenţa de a analiza cum reuşesc oamenii să se descurce în condiţii vitrege, sau chiar la 20 m sub nivelul mării, se formează la geografie. Din istorie poţi vedea ce îi determină pe oameni să aibă anumite comportamente, care era condiţia omului de-a lungul timpului, ce înseamnă imperialism şi de ce nu moare niciodată. Ce greşeli nu iartă popoarele şi cum spiritul de turmă bine controlat de un lider priceput, poate conduce la milioane de crime.
Să nu uităm că după 90 situaţia s-a schimbat radical. Dacă înainte nu aveai altceva mai bun de făcut decât să citeşti o carte, astăzi sunt sute de programe TV care se luptă pentru audienţă, aproape în fiecare casă este ispita Internetului, a calculatorului şi a unor jocuri frumoase, de toate felurile, cum noi nici nu ne puteam imagina când eram tineri. Este firesc ca măcar o bună parte dintre tineri să fie atraşi şi să le cedeze din timpul lor. Proiectăm asupra prezentului, ca să îl judecăm, o imagine a trecutului nu tocmai completă. Poate la liceele bune, ca şi astăzi erau elevii aceia valoroşi, cu care aveai ce povesti. Dar şi atunci erau licee mai slabe, unde altele erau preocupările de bază. Excepţiile semnalate sunt rare, sau vin din vremuri când doar cei foarte buni făceau liceul.
Ce poate face azi un profesor în concurenţă cu media, cum poate fi mai atractiv ca ea? Părinţi mulţi vin la şcoală şi spun că nu mai au ce face cu copilul lor. Se poate face ascultat profesorul, când părintele nu are succes? Au ajuns copiii mai pricepuţi la relaţii interumane şi iau tot ce vreau şi de la părinţi şi de la profesori. Folosesc pentru a convinge toate armele din dotare, de la plâns, linguşeală şi exploatarea punctelor slabe până la ameninţare. Cei care ar trebui să facă educaţie sunt astfel destul de bine „dresaţi”.
Există însă şi excepţii, profesorii care rămân umani, relaţionali, vii, suficient de inteligenţi ca să nu se lase controlaţi şi atât de iubitori încât îi doare inima să lase elevii să plece de la ei neîmbogăţiţi. Dacă am face o adevărată educaţie profesorilor, ajutându-i, de exemplu, să recunoască şi să aplice legile învăţării, pe care le prezintă Bruce Wilkinson, în locul teoriilor fără rost, ar fi şanse ca numărul profesorilor buni să crească. Înainte aveau rezultate satisfăcătoare şi cu profesori mediocrii, astăzi este mult mai dificil. Degeaba au intenţii bune, chiar iubire pentru copii, dacă aceştia le scapă printre degete.
Dar poate aşa ne dorim să stea lucrurile ca societate. De aceea pentru cea mai dificilă meserie, aceea de profesor, investim cel mai puţin efort. Cu un modul pedagogic, la care suma orelor nu depăşeşte durata unui semestru, mergem între tineri inteligenţi şi cu experienţă de relaţionare destul de multă. Pentru a învăţa un lucru concret, de exemplu o specializare politehnică, sau tainele limbii şi literaturii, se studiază ani şi ani, dar pentru învăţa cum să înveţi pe alţii nu se consumă, adunat, nici jumătate de an. Nu este clar profesorului ce poziţie ontologică ar trebui să adopte; cum poate avea putere şi influenţă bună? Cum poate conduce tinerii, îi mai poate învăţa? Nostalgia după învăţământul trecutului şi metodele lui nu rezolvă problema prezentului, este nevoie de profesionalism şi de grijă autentică pentru tineri.
De părinţi nu ne ocupăm deloc, îi lăsăm să se descurce cum pot, iar rezultatele se văd - tot mai multe probleme. Cultivăm individualismul şi uităm că părinţii nu mai au timp de copii, în goana lor după mijloace de subzistenţă, dar şi după lucruri şi plăceri fără folos.
Obiceiul nostru este să facem multă politică şi puţină treabă. Vedem răul, îl condamnăm, dar nu îl înlocuim. Mereu alţii sunt de vină şi sistemul e prost. Dar nu aducem soluţii, nu ne schimbăm nici măcar noi atitudinea. Ar trebui adoptată acea atitudine neduplicitară care îi cere omului să fie el însăşi schimbarea pe care o doreşte în lume. Să fie hotărât întru bine şi să nu renunţe, chiar dacă nu este uşor. Pe cât de mult ne dorim schimbarea, atât vom face pentru ea. Altfel vom fi precum geografii de birou din „Micul Prinţ”, care nu vor decât să pună pe alţii la treabă, iar ei să conducă şi să adune rezultatele. Din păcate asta fac şi mulţi părinţi, au pretenţii să facă profesorii mai mult decât fac ei pentru copiii lor. Sunt sigur că dacă şi unii şi alţii vor fi mai bine educaţi, dacă vor colabora mai bine, vor avea mai mult succes în bătălia cu lumea pentru a oferi copiilor un destin mai bun.
Încă privim destul de superficial lucrurile… Ca să vă faceţi o idee despre complexitatea problemei, vizitaţi www.neweducation.ro.



miercuri, 9 iunie 2010

Imposibilul laolaltă autentic în lume

Pentru cei care iubesc înţelepciunea şi umblă în căutarea ei, este clar de ce nu poate exista în lume o întâlnire/relaţie profundă a oamenilor. Heidegger a elucidat aceste lucruri cât se poate de limpede. Filozofia lui, poate cea mai valoroasă din câte s-au scris până acum, are la bază o altă abordare. Dacă de obicei filozofiile „cad” în tentaţia de a oferi construcţii şi metafizici explicative, Heidegger se bazează pe deconstrucţie. El nu creează un sistem ci le disecă cu precizie pe cele pe care le găseşte în lume sau în afara ei. A început cu filozofia, până la cea contemporană lui, dar a reuşit şi să explice, de exemplu decât fericitul Augustin, ce înseamnă căderea şi un laolaltă autentic.
Ce înseamnă în lume? Principalul simbol al ei este impersonalul „se”. El este cel care scrie normele după care oamenii se mişcă în lume, el îi scapă de responsabilitate şi îi izolează pe cei care îndrăznesc să gândească singuri şi să aibă propriile norme de viaţă. A fi în lume înseamnă să te predai impersonalului, să asculţi de normele lui, să îţi construieşti viaţa imitând modul de viaţă al altora sau preluând fără cercetare idei, atitudini şi proiecte de viaţă. Să ai ca principală stare afectivă  preocuparea (de a face, că aşa se face, de a avea că şi alţii au, etc.), şi să fii lipsit de grijă faţă de consecinţele ultime ale modului de viaţă ales. Să îţi pese doar de tine, de dorinţele, de proiectele, de imaginea, de situaţia ta, şi să nu îţi faci prea multe griji în legătură cu relaţiile tale, cu profunzimea şi autenticitatea lor. Să trăieşti ca rob al trecutului, lăsând o dorinţă avută înainte să domine prezentul şi să se folosească de alţi oameni ca de nişte mijloace prin care ea poate să se împlinească. Să fii preocupat permanent de propria imagine, nefericit că adesea e şifonată sau că bucăţile din care e construită pot fi socotite de alţii murdare sau „defecte”, că nu e apreciată şi recunoscută la adevărata ei valoare. Să crezi mereu că fericirea va veni cândva, dacă vei mai reuşi o lucrare sau alta. Să crezi că iubirea e doar pasiune şi sentimente, să suferi mereu din cauza faptului că sunt prea schimbătoare. Relaţiile să fie un rezultat al compromisurilor, să îţi închipui mereu că altul sau alta te-ar putea face mai fericit.
Să crezi că ştii tot ce e important de ştiut, că ai găsit adevărul şi nu mai ai ce învăţa de la alţii, că eşti nefericit doar pentru că alţii au defecte sau te împiedică ori nu te ajută suficient ca să îţi poţi împlini visurile. Să stai spânzurat peste „prăpastia” prezentului, cu picioarele fixate în trecut şi cu mâinile încercând să fixezi, să ţii cât mai bine de un anumit viitor.  Să fii atent ca toţi ceilalţi să stea la distanţa cuvenită pentru a nu cotropi lumea ta, să îţi acorde respectul cuvenit, să fi un cineva mai mare ca alţii, sau cel puţin să găseşti o părticică din lume în care tu să fii cel mai tare. Să vezi că, deşi aproape toate dorinţele ţi s-au împlinit, nu eşti fericit, să vrei mereu altceva, altul, alta, cu care speri că în sfârşit va veni fericirea.
Unii se pot simţi bine în lumea aceasta, chiar dacă lipseşte un laolaltă autentic, chiar dacă împlinirea deplină nu este, doar pare să vină. Sunt mulţumiţi cu părerea bună de sine, construită din averi sau calităţi, din succesele din lume (o vilă, o maşină, un vapor, un avion...) ori înălţimea pe care au luat-o faţă de alţii (funcţie, autoritate într-un domeniu - chiar dacă e mic şi nesemnificativ). Sunt satisfăcuţi că sunt vedete, că sunt „cineva”, că alţii îi invidiază şi ar dori să fie în locul lor. Sunt cu atât mai mari cu cât cred că pot privi de sus mai multă lume, şi după cât sunt de linguşiţi, sau după câţi cred că au pus la punct, indicându-le clar locul lor din lume, de fiinţe netrebnice şi neputincioase, ignorante şi inculte. Nu contează forma, calitatea, materialul din care şi-au construit proiectilele, doar mărimea şi ritmul în care le trimit asupra altora, şi câţi „îngroapă” cu ele.
Aceşti oameni nu au cu adevărat nevoie de ceilalţi decât ca mijloace prin care ei să îşi poate atinge dorinţele, scopurile şi ambiţiile, pe care să se urce sau să le exploateze, de care să râdă şi să le dispreţuiască. De aceea un laolaltă autentic este imposibil.
Alţii sunt însă măcinaţi de un dor profund după un „tu” adevărat, după o pace care să îi scape de toate aceste preocupări temporare, după o iubire adâncă, neafectată de furtunile de la suprafaţă. Sunt sătui de jocul cu castele de nisip, nu se bucură de slava de la alţii ci mai acut simt despărţirea şi distanţa din cauza ei. Îşi doresc fraţi adevăraţi, vor să poată avea încredere totală, vor să depăşească frica - fie ea datorată ameninţărilor unui viitor nesigur ori a unei trădări în relaţii. Preferă angoasa (un alt tip de stare afectivă, izvorâtă din înfruntarea morţii) fricii de întâmplările, presiunile ori oamenii din lume. Mai bine morţi decât cu astfel de viaţă.
Din punctul de vedere al celor din prima categorie aceştia din urmă sunt nişte naivi, inadaptaţi,  nostalgici, nesupuşi şi incapabili să se descurce în lume. Iisus a fost printre ei, a arătat care şi Cine este calea ieşirii din lume, cum poate fi învins timpul şi presiunile exercitate de el. Lumea L-a luat şi, chiar prin cei care trebuiau să Îl recunoască, L-a ucis. Mai există speranţă pentru cei care nu iubesc lumea? Da, din fericire pentru ei, în Biserică pot găsi tot ce este necesar pentru ca nostalgia lor profundă după unitatea de-o fiinţă să fie satisfăcută. Nu Biserica privită ca instituţie lumească, cu clădiri şi averi, şefi şi subordonaţi, ci ca fiinţă vie, formată prin comuniunea frăţească, în iubire a credincioşilor. În ea ceea ce este bun şi necesar este deja dăruit, şi oricâţi ar lua din el, nu se împuţinează. Dar, despre posibilul laolaltă din Biserică, poate într-un articol viitor.
Aparut pe ziare.com

sâmbătă, 5 iunie 2010

www.educatiealba.ro – Locul de întâlnire între părinţii şi profesorii din Alba


Cu siguranţă, fără contribuţia voluntară sau chiar neconștientizată a părinţilor, cultura unui popor, privită ca un mod specific de a privi şi interacţiona cu lumea şi semenii, ar dispărea rapid. Ei sunt modelele după care cresc copiii si filtrul prin care trece orice influenţă asupra lor. Pentru orice profesor este evident că fără implicarea şi îndemnul părinţilor, interesul copiilor pentru şcoală este redus sau chiar total absent.
În modul actual, învechit, în care este gestionată informaţia privind educaţia elevilor, apar cel puţin două mari frustrări. Prima este cea a părinţilor, contactaţi ocazional sau invitaţi de două ori pe an la şedinţă, care nu ştiu bine, la zi, situaţia şcolară a copiilor lor. Canalul de comunicare prin elevi, cu ajutorul carnetelor, nu mai este eficient deoarece ei oferă profesorilor carnetul numai când doresc. A doua frustrare este aceea a profesorilor, care trebuie să ţină tot felul de evidenţe paralele şi portofolii pentru a cunoaşte situaţia pregătirii reale a elevilor. Consemnând doar notele în catalog se pierde multă informaţie preţioasă, cum ar fi competenţele pentru care se acordă. Astfel nu poate exista o radiografie precisă a posibilităţilor unui elev la un moment dat, pe care să se bazeze efortul de pregătire şi recuperare.
Pentru a pune părinţii în contact direct cu şcoala şi pentru a le permite să vadă la orice oră situaţia şcolară, absenţele, abaterile, etc., sunt folosite tehnologiile informatice cu care pot fi create cataloage on-line. În străinătate, spre exemplu în Franţa, se pare că majoritatea şcolilor folosesc aplicaţii pentru Internet, care permit această evidenţă. La noi sunt doar iniţiative locale în această direcţie, foarte rare. În ceea ce priveşte instrumentele oferite profesorilor, nu ştiu să existe un soft care să ajute profesorul să reţină în mod detaliat competenţele şi pregătirea unui elev.   
Eliminarea acestor neplăceri a fost realizată prin aplicaţia AMICUS, prezentată la Conferinţa Naţională pentru Învăţământ Virtual în 2008.  Ea a fost folosită la Scoala Gimnaziala Ighiu, apoi a fost dezvoltată şi extinsă de către autor – subsemnatul, astfel că acum poate gestiona datele din mai multe unităţi de învăţământ, chiar dintr-un judeţ întreg. Ea permite înregistrarea, consultarea  notelor şi a competentelor pentru care se acordă, a mediilor, absenţelor, abaterile disciplinare, activităţile desfăşurate, etc., folosind Internetul. Informaţiile sunt confidenţiale, iar la datele dintr-o şcoală au acces doar profesorii din şcoala respectivă. Părinţii pot vedea numai informatiile introduse de profesori sau informaticianul şcolii pentru copiii lor. Aplicaţia este mai extinsă, permite gestionarea tuturor informaţiilor importante dintr-o unitate de învăţământ, de la planificări calendaristice, încadrare, număr de norme, activităţi elevi/profesori, rezultate concursuri, până la situaţia exactă a pregătirii elevilor. De aici provine şi numele ei, AMICUS - Aplicaţia de Management a Informaţiilor Complexe din Unităţile Şcolare.
Având în vedere oportunităţile oferite, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba a ales această aplicaţie pentru a oferi şcolilor posibilitatea de a gestiona informaţiile şcolare şi a permite părinţilor accesul la ele. A obţinut finanţare pentru găzduire şi administrare de la Consiliul Judetean Alba (dreptul pentru utilizarea ei fiind oferit fără obligaţii de realizator), astfel că o poate oferi gratuit tuturor unităţilor de învăţământ interesate din judeţ.  
Urmare a realizării parteneriatului, în 21 mai 2010 a fost lansat la ISJ Alba portalul www.educatiealba.ro, unde este găzduită aplicaţia. Aici se pot întâlni virtual profesorii cu părinţii interesaţi de educaţia copiilor lor, pot vedea activitatea desfăşurata de aceştia în unităţile de învăţământ si pot face chiar un schimb de mesaje cu utilizatorii din aceeaşi unitate de învăţământ.
Pentru cei interesaţi, pe site sunt legături şi spre două filmuleţe în care se arată ce uşor se pot consemna notele şi informaţiile aferente (zece note au fost înregistrate lejer în patru minute), sau ce anume pot vedea părinţii pe acest site. Pe prima pagină sunt trecute şi unităţile de învăţământ care oferă acest serviciu. Cu ajutorul unui buton poate fi accesat un formular online prin care părintele care are elevi la unităţile ce folosesc acest portal, poate solicita date de contact pentru vizualizarea informaţiile memorate despre copiii lor de către şcoli. Un forum cu acces liber permite dialogul şi schimbul de informaţii privind aplicaţia, facilităţile, etc..
În contextul utilizării tot mai largi a aplicatiilor informatice care ne permit o mult mai buna organizare şi stocare a informaţiei astfel încât putem obţine rapoarte complexe în intervale scurte de timp, este păcat ca demersul cel mai delicat, acela al educării fiinţei umane, să se mulţumească cu notele din catalog. Complexitatea omului nu poate fi redusă la o medie generală, deoarece nici două note de la o disciplină nu sunt la fel de importante pentru viaţă, cu atât mai puţin dacă sunt la discipline diferite. Realizarea portofoliului cu competenţele, potrivit proiectului noii legi, devine mult mai uşor de implementat folosind aplicaţia, iar caracterizarea pregătirii elevului mult mai precisă. Dacă sunt înregistrate astfel de informaţii pot vedea şi părinţii unde au nevoie copiii lor de ghidare şi îi pot ajuta exact unde este necesar. Pentru sporirea calităţii în educaţie, o schimbare de optică, în direcţia individualizării pregătirii elevilor, este mai mult decât necesară, fiindcă doar în acest mod pot fi depistate şi remediate eventuale carente educationale.
Folosind aplicaţia, părinţii interesaţi vor putea şti ce se întâmplă la şcoală, în timp util, confidenţial şi fără distorsiuni. Această conlucrare le-ar oferi părinţilor posibilitatea de a fi mai aproape de copiii lor în cea mai dificilă sarcină pe care ei o au, aceea de a face faţă cu succes pregătirii pentru viaţă prin intermediul şcolii. Este din ce în ce mai greu să faci educaţie astăzi, in contextul lumii virtuale contemporane şi a ispitelor ei, a mentalitatii moderne nocive ce se afla in contradictie cu şcoala sau părinţii. De aceea, o legătură cât mai strânsă între părinţi şi şcoală este singura care poate menţine o influenţă constantă şi favorabilă asupra copiilor. Fără tehnologie modernă era greu de realizat acest proiect, dar astăzi, dacă există, de ce să nu profităm de ea pentru a oferi un sprijin mai eficient copiilor nostri?
Aparut ziarul Unirea, 7 iunie